| |
Extras din Ordonanta 65/1994
privind organizarea activității de expertiză contabilă
și a contabililor autorizați
Calitatea de expert contabil
Profesia de expert contabil și de contabil autorizat se exercită de către persoanele care au această calitate, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță.
Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate în condițiile prezentei ordonanțe și are competența profesională de a organiza și conduce contabilitatea, de a supraveghea gestiunea societăților comerciale, de a întocmi situațiile financiare și de a efectua expertize contabile.
Asupra constatărilor, concluziilor, opiniilor și recomandărilor sale, expertul contabil întocmește raport.
Accesul la profesia de expert contabil și de contabil autorizat se face pe bază de examen de admitere, la care să se obțină cel puțin media 7 și minimum nota 6 la fiecare disciplină, efectuarea unui stagiu de 3 ani și susținerea unui examen de aptitudini la terminarea stagiului.
În termen de 6 luni de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, prin hotărâre a Guvernului va fi aprobat Regulamentul privind accesul la profesia de expert contabil și de contabil autorizat. Se poate prezenta la examenul de admitere prevăzut pentru profesia de expert contabil persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are capacitate de exercițiu deplină;
b) are studii economice superioare cu diplomă recunoscută de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului;
c) nu a suferit nicio condamnare care, potrivit legislației în vigoare, interzice dreptul de gestiune și de administrare a societăților comerciale.
La cerere, persoanele care au titlul de academician, profesorii și conferențiarii universitari, doctorii în economie și doctorii docenți, cu specialitatea finanțe sau contabilitate, au acces la profesia de expert contabil pe baza titlului de doctor.
Exercitarea profesiei de expert contabil
Expertul contabil
Expertul contabil poate executa pentru persoanele fizice și juridice următoarele lucrări:
a) ține sau supraveghează contabilitatea și întocmește sau verifică și semnează situațiile financiare;
b) acordă asistență privind organizarea și ținerea contabilității;
c) efectuează analize economico-financiare și evaluări patrimoniale;
d) efectuează expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice în condițiile prevăzute de lege;
e) execută alte lucrări cu caracter financiar-contabil, de organizare administrativă și informatică;
f) îndeplinește, potrivit dispozițiilor legale, atribuțiile prevăzute în mandatul de cenzor la societățile comerciale;
g) acordă asistența de specialitate necesară pentru înființarea și reorganizarea societăților comerciale;
h) efectuează pentru persoane fizice și juridice servicii profesionale care presupun cunoștințe de contabilitate.
Persoanele fizice și juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activitățile de audit financiar și consultanță fiscală, cu respectarea reglementărilor specifice acestor activități.
Experții contabili pot să-și exercite profesia individual ori se pot constitui în societăți comerciale potrivit legii.
Societățile comerciale de expertiză contabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă ca obiect de activitate exercitarea profesiei de expert contabil;
b) majoritatea acționarilor sau asociaților să fie experți contabili și să dețină majoritatea acțiunilor sau a părților sociale;
c) consiliul de administrație al societății comerciale să fie ales în majoritate dintre acționarii sau asociații experți contabili;
d) acțiunile să fie nominative și orice nou asociat sau acționar să fie admis de adunarea generală.
Organizarea și funcționarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați
Se înființează Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, persoană juridică de utilitate publică și autonomă, din care fac parte experții contabili și contabilii autorizați, în condițiile stabilite de prezenta ordonanță, având sediul în municipiul București.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați își constituie filiale, fără personalitate juridică, în reședințele de județ și în municipiul București.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați are următoarele atribuții:
a) organizează examenul de admitere, efectuarea stagiului și susținerea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și de contabil autorizat. Programele de examen, în vederea accesului la profesia de expert contabil și de contabil autorizat, reglementările privind stagiul și examenul de aptitudini se elaborează de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și se avizează de Ministerul Economiei și Finanțelor, urmărindu-se armonizarea cu prevederile directivelor europene în domeniu;
b) organizează evidența experților contabili, a contabililor autorizați și a societăților comerciale de profil, prin înscrierea acestora în Tabloul Corpului;
c) asigură buna desfășurare a activității experților contabili și a contabililor autorizați;
d) elaborează și publică normele privind activitatea profesională și conduita etică a experților contabili și a contabililor autorizați, ghidurile profesionale în domeniul financiar-contabil;
e) asigură pentru experții contabili buna desfășurare a activității de evaluare pe baza Standardelor Internaționale de Evaluare;
f) sprijină formarea și dezvoltarea profesională prin programe de formare și dezvoltare profesională adecvate;
g) apără prestigiul și independența profesională a membrilor săi în raporturile cu autoritățile publice, organisme specializate, precum și cu alte persoane juridice și fizice din țară și din străinătate; h) colaborează cu asociațiile profesionale de profil din țară și din străinătate;
i) editează publicații de specialitate;
j) alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.
Secțiunile Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați
Activitățile pot fi desfășurate numai de persoanele având calitatea de expert contabil, respectiv de contabil autorizat, înscrise în Tabloul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și dovedită cu legitimația de membru, vizată anual. Tabloul Corpului se publică anual în Monitorul Oficial al României. În tablou sunt înscriși toți membrii, persoane fizice, experți contabili, separat de contabilii autorizați, precum și persoanele juridice de profil, grupate în funcție de criteriul teritorial.
Organizarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România se face pe două secțiuni:
- secțiunea experților contabili;
- secțiunea contabililor autorizați.
Evidența persoanelor care au promovat examenul de admitere și se află în perioada de stagiu se organizează potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
Membrii care nu exercită profesia vor fi înscriși în capitole distinct. Organizarea și funcționarea secțiunilor se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
Înscrierea în Tabloul Corpului a experților contabili și a contabililor autorizați se face, la cerere, de către filialele județene și a municipiului București, dacă cei în cauză fac dovadă că îndeplinesc condițiile prevăzute mai sus.
Contestația împotriva respingerii cererii de înscriere în Tabloul Corpului se depune în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării și se soluționează de conducerea secțiunii experților contabili sau a contabililor autorizați, după caz, în termen de 30 de zile de la data înregistrării. Hotărârile secțiunilor pot fi atacate la Consiliul superior al Corpului, în termen de 15 zile de la primirea acestora, și se soluționează în termen de 15 zile de la data depunerii contestației. Deciziile Consiliului superior al Corpului sunt definitive.
După înscrierea în tablou, experții contabili și contabilii autorizați depun jurământ scris.
Jurământul are următoarea formulare:
"Jur să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să respect prevederile Regulamentului Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați și ale Codului privind conduita etică și profesională a experților contabili și contabililor autorizați, să păstrez secretul profesional și să aduc la îndeplinire cu conștiinciozitate îndatoririle ce îmi revin în calitate de expert contabil (contabil autorizat)".
Membrii Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați au obligația să plătească cotizațiile profesionale. Neplata acestora pe o perioadă de un an atrage radierea din Tabloul Corpului.
De asemenea, sunt radiați din evidență experții contabili și contabilii autorizați care au suferit o condamnare de natura celor prevăzute la art. 4 lit. c) sau la art. 5 lit. c), ori au săvârșit abateri grave de altă natură, prevăzute în regulament, precum și cei care nu depun în contul bugetului statului, în termenul și la nivelul prevăzut de lege, impozitul asupra onorariilor încasate de la persoane fizice.
Societățile comerciale de expertiză contabilă și societățile comerciale de contabilitate, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, au obligația să comunice filialelor acestuia toate modificările intervenite în componența asociaților sau acționarilor lor.
Publicitatea în legătură cu exercitarea profesiei de expert contabil și de contabil autorizat se efectuează sau se autorizează de către Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, în interesul profesiei membrilor săi.
Persoanele fizice sau juridice străine, care nu au domiciliul sau, după caz, sediul în România, pot exercita activitatea de expert contabil sau de contabil autorizat, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, dacă în țările lor au această specializare, în condițiile stabilite prin convenții bilaterale încheiate în acest scop de România cu alte state și dacă au susținut examenul vizând cunoașterea legislației naționale în domeniul organizării și funcționării societăților comerciale, precum și a celei fiscale și contabile.
Organele de conducere ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați
Organele de conducere ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați sunt: Conferința națională, Consiliul superior al Corpului și Biroul permanent al Consiliului superior.
La filiale, organele de conducere sunt: adunarea generală, consiliul filialei și biroul permanent al acestuia.
Activitatea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați și a filialelor sale se controlează de către cenzori aleși de Conferința națională și, respectiv, de adunările generale.
Organizarea și funcționarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați se stabilesc prin Regulamentul aprobat de Conferința națională, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor și al Ministerului Justiției.
Orice modificare și/sau completare a regulamentului se face numai în limita reglementărilor.
Conferința națională a experților contabili și contabililor autorizați se constituie din membrii Consiliului superior al Corpului, membrii consiliilor filialelor Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, ai comisiilor de disciplină și din reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor de pe lângă Consiliul superior al Corpului și consiliile filialelor, precum și din câte un reprezentant la 100 de membri din fiecare filială desemnat de adunarea generală.
Prima conferință va fi formată din președinții filialelor Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați și delegații experților contabili și contabililor autorizați. |
|